marți, 9 octombrie 2012

IOAN SLAVICI PEDAGOG AL MILENIULUI III



În 2012 se împlinesc două secole de activitate a Preparandiei Arădene, moment ce marchează naşterea învăţământului pedagogic românesc modern. Până la 1918 profesorii Preparandiei arădene s-au remarcat ca importanţi oameni de cultură, care s-au implicat şi în mişcarea naţională, fiind apărătorii drepturilor naţionale pentru românii din Banat şi Crişana.
La sfârşitul secolului al XIX-lea în spaţiul românesc se afirmă o mişcare pedagogică modernă reprezentată de importanţi pedagogi ca Gh. Bariţiu, I. Popescu, P. Pipoş. Sunt intelectual care au elaborat o serie de lucrări de pedagogie în care au scos în evidenţă caracterul naţional al educaţiei. În epocă se considera şcoala ca un simbol al unităţii naţionale pentru că numai prin  şcoală se poate dezvolta conştiinţa naţională. Un rol important în dezvoltarea unei pedagogii moderne româneşti l-a avut Ioan Slavici care a preluat o serie din principiile pedagogice ale lui Rousseau. Format pe băncile şcolilor din Imperiu, a devenit profesor la Bucureşti unde s-a confruntat cu lipsa manualelor şcolare. În însemnările sale Slavici aminteşte că în 1875, când sa stabilit la Bucureşti, a fost surprins neplăcut de faptul că nu se preda limba română în şcolile secundare, considerându-se suficientă predarea materiilor în limba română. Slavici a luat măsuri privind introducerea limbii române în şcoli şi a fost autorul unui important manual de gramatică pentru învăţământul secundar, ˝Curs practic şi gradat de gramatică română.˝ Prin activitatea sa didactică Slavici a luptat pentru cultivarea limbii române pe care o considera cel mai ˝important element al solidarităţii naţionale˝ şi împărtăşea ideea lui Eminescu potrivit căruia limba avea în epocă o importantă funcţie socio-culturală.
Slavici este autorul a numeroase articole unde prezintă situaţia învăţământului românesc şi caută soluţii privind predarea limbii române, ţinând cont de cele mai  moderne principii pedagogice. A fost, la sfârşitul secolului al XIX-lea, autorul celor mai importante manuale de limba română care se foloseau în şcolile secundare din România. Intelectualul  arădean a fost preocupat de o educaţia cât mai bună a tinerilor în şcolile româneşti şi de formarea unor oameni utili societăţii. Pe lângă manualele de limba română, Slavici a scris şi alte cărţi folosite în şcolile româneşti ca ˝Educaţiune fizică˝,˝ Educaţiune morală˝ şi ˝Educaţiunea raţională.˝ În cartea de Educaţiune morală vorbeşte despre importanţa educaţiei individuale şi arată că ˝ Prin o raţională educaţiune fizică copilul se deprinde încă de mic a se stăpâni în satisfacerea trebuinţelor sale trupeşti, căci numai aşa îşi poate păstra buna stare trupească. S-ar putea deci zice că educaţiunea  fizică e o parte din educaţiunea individuală ba chiar temelia ei˝ Slavici combate egoismul şi consideră că trebuie păstrată ˝măsura dreaptă.˝  
Referindu-se la rolul educaţiei Slavici arată importanţa unei ˝culturi morale a omului˝, consideră că un om cu o cultură morală  poartă ˝grija de propria sa sănătate şi de buna sa dezvoltare trupească, îşi dă toată viaţa lui silinţa să-şi dezvolte mintea şi să o îmbogăţească cu cunoştinţe şi să frâneze poftele şi pornirile de tot felul˝ Slavici mai precizează că omul care e lipsit de cultura morală ˝nu e stăpân pe sine şi este o jertfă a lumii în care îşi petrece viaţa˝ Vorbind despre scopul educaţiei Slavici arată  că progresul omenirii se face numai prin oameni iar educaţia este un proces care începe în primii ani şi durează toată viaţa. Intelectualul arădean consideră că omenirea nu poate evolua decât dacă oameni sunt ˝din ce în ce mai destoinici˝ şi atunci când societatea produce oameni mai educaţi. Cunoscând bine situaţia din societatea românească Slavici încearcă să scoată în evidenţă importanţa educaţiei pentru poporul român şi se întreabă dacă în societatea românească prin educaţie ˝indivizii se desăvârşesc sau se degenerează˝. Soluţia găsită este o desăvârşire prin educaţie numai aşa poporul poate progresa în timp ce degenerarea duce la pierire. Slavici consideră că educaţia are un important rol social pentru că de educaţie depinde viitorul unui popor.  



În calitate de profesor, Slavici la azilul ˝Elena Doamna˝ a scris manuale care se bazau pe o programă realizată de autor. Este autorul unui manual de istorie universală tipărit în două volume şi a unui manual de gramatică unde s.a ocupat de etimologia limbii române.  La institutul Oteteleşanu a introdus pentru elevii din clas a V-a ore de istoria literaturii şi un curs de literatură populară. Prin predarea limbii române a contribuit la consolidarea unei culturi naţionale pentru că a fost cel care a sădit în sufletele elevilor săi dragostea de ţară, de tradiţii , de trecut dar şi faţă de marile personalităţi.  

Slavici şi-a dedicat întreaga viaţă activităţii didactice, fiind profesor în numeroase şcoli din Bucureşti. În lucrarea sa ˝Lumea prin care am trecut˝, Slavici îşi mărturiseşte crezul său ˝Eu m-am simţit viaţa mea întreagă mai presus de toate dascăl˝ şi mai precizează că a-i învăţa pe alţii a fost o mulţumire. Prin cărţile pe care le-a scris Slavici a contribuit la modernizarea învăţământului din România fiind cel care vine cu o viziune modernă asupra învăţământului care s-a format în urma studiilor sale din imperiu. O mare parte din ideile pedagogice ale lui Slavici sunt valabile şi azi şi sunt puse în practică, dar adaptate cerinţelor mileniului III. 

Prof. drd. Maria Alexandra PANTEA

Împreună spre succes prin obţinerea unei calificări relevante nevoilor actuale



Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara în parteneriat cu S.C.R&B Consulting SRL. implementează proiectul “Împreună spre succes prin obţinerea unei calificări relevante nevoilor actuale”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, „Investeşte în oameni!”, Axa prioritară 2: Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii, Domeniul major de intervenţie : 2.3 „Acces şi participare la formarea profesională continuă (FPC)”, nr. contract POSDRU/108/2.3/G/83035 organizează cursuri de calificare. Perioada de implementare:  01.07.2011-  31.01.2013, Locatia proiectului : Regiunea de Vest, Judeţele : Arad şi Timişoara, Valoarea proiectului : 1.612.720.00 lei

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea competitivităţi angajaţilor în vederea sprijinirii dezvoltării capitalului uman, condiţie esenţială pentru asigurarea de oportunităţi sporite pentru participarea viitoare pe o piaţă a muncii modernă şi flexibilă.
Obiective specifice în cadrul proiectului mai sus menţionat sunt următoarele:
Creşterea nivelului de informare şi conştientizare cu 50% cu privire la necesitatea şi beneficiile formării profesionale continue atât asupra angajatorului cât şi a angajatului, într-o epocă a schimbărilor tehnologice şi a integrării globale rapide pentru o viaţă prosperă şi satisfăcătoare printr-o campanie inovatoare;
Facilitarea accesului a 85 de angajaţi la programele de formare profesională continuă, în vederea obţinerii de către aceştia a unei calificări complete;
Antrenarea furnizorilor FPC în lărgirea ofertei cursurilor de calificare şi recalificare prin dezbateri, discuţii şi promovarea parteneriatelor.

Grupul ţintă: 85 de angajaţi care vor participa la cursuri de calificare astfel:
  12 angajaţi din judeţul Arad şi 12 din judeţul Timiş din sectorul hotelier vor participa la un curs de calificare de lucrător hotelier (cameristă) – nivel 1;
   40 de angajaţi din sectorul tehnic din judeţul Timiş vor participa la cursuri de calificare nivel 3 de tehnician procesare text şi imagine, administrator reţele, asistent de gestiune şi designer pagini web;
   11 angajaţi din sectorul agricol din judeţul Timiş vor urma un curs de calificare nivel 1 de lucrător în cultura plantelor;
   10 angajaţi din sectorul industriei vor urma cursul de calificare nivel 2 de frezor, rabotor, mortezor.
Din cei 85 de angajaţi- 53% sunt femei, 45% persoane care au trecut de vârstă de 40 de ani, 31 de angajaţi vor fi necalificaţi 36% din grupul ţintă.
Beneficiile formării profesionale le reprezintă adaptarea angajatului la cerinţele postului sau ale locului de muncă în urma absolvirii cursului de calificare, obţinerea unei calificări profesionale, actualizarea cunoştinţelor şi deprin-derilor specifice postului şi locului de muncă dar şi perfec-ţionarea pregătirii profesionale pentru ocupaţia de bază.
În condiţiile actuale ale pieţei muncii, necesitatea formării profesionale continue este importantă pentru adaptabilitatea angajaţilor la noile cerinţe ale pieţei muncii şi la creşterea competitivităţii economice în diverse sectoare ale economiei.
În perioada 20 iulie - 28 septembrie,  Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici”  a organizat cursul de frezor, rabotor, mortezor, care s-a desfăşurat  în Timişoara. Acest curs face parte din Activitatea 5 „Activităţi ce vizează dezvoltarea competenţelor prin calificare, sub-activitatea A5.5. Frezor, rabotor, mortezor şi are un număr total de ore de 720 din care: 240 ore teorie şi 480 ore practică.
Nr. de participanţi la acest curs este de 10 persoane. Examenul va avea loc în data de 28.09.2012 la punctul de lucru al beneficiarului str. Dr. Aurel Păunescu Podeanu, nr 144,Timişoara.
Accesul la curs de calificare nivel 2 a fost GRATUIT, graţie cofinanţării oferite prin Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013 , “Investeşte în oameni!”.
Cursul este certificat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, şi este autorizat de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor – CNFPA/ANC (Autoritatea Naţionala pentru Calificări).
În data de 27.09.2012 se va organiza un eveniment  “Beneficiile formării profesionale continue în rândul angajaţilor - POSDRU ”, la care sunt aşteptaţi să ia parte furnizori de formare profesională, angajaţi, mass-media. Principalele teme dezbătute vor fi prezentarea programului POSDRU- axa 2.3., beneficiile formării profesionale continue în cazul angajaţilor, valoarea adăugată adusă prin POSDRU, exemple de bune practici.

Pentru mai multe detalii şi informaţii referitoare la proiectul: “Împreună spre succes prin obţinerea unei calificări relevante nevoilor actuale”:

Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici”
Prof. Univ. Dr.Titus Slavici, Manager proiect, 0757039166
 Nicoleta Sălceanu, Responsabil relaţii publice, 0748 092 687, www.islavici.ro; www.noi-calificari.ro, adresa : str. Dr. Aurel Păunescu Podeanu nr.144, Timişoara

Asist. Univ. Ec. Lavinia Maria CERNESCU,
Coordonator program proiect

Îmbunătăţirea competenţelor pedagogice în vederea educării adulţilor









Ca dovadă a preocupărilor continue ale Universităţii IOAN SLAVICI pentru perfecţionarea metodelor pedagogice, în perioada 6-7 septembrie, 2012, 3 cadre didactice ale Universităţii IOAN SLAVICI au participat la a 4-a reuniune a consorţiului educaţional internaţional, recunoscut sub sigla In-TeaM, organizată în Italia, oraşul Pescara.
Această acţiune s-a desfăşurat cu participarea reprezentanţilor din 9 ţări europene, (Bulgaria, Grecia, Italia, Letonia, Polonia, România, Slovacia, Spania şi Turcia), în cadrul Programului GRUNDTVIG, specializat pe educaţia adulţilor. Aceste dezbateri itinerante au ca scop găsirea celor mai bune metode inovative de îmbunătăţire a competenţelor pedagogice ale formatorilor/profesorilor preocupaţi de educaţia adulţilor. Interesul este cu atât mai mare, cu cât structura de vârstă a studenţilor Universităţii noastre reflectă o încadrare majoritară în rândul adulţilor. Adultul, in sensul programului Grundtvig, este o persoana de peste 25 de ani, sau un tânăr sub aceasta vârstă, care nu mai este cuprins în sistemul formal de educaţie. Dezbaterile organizate s-au axat de această dată pe metode care se arată a fi foarte eficiente în munca educativă cu adulţii, aducându-se argumente foarte convingătoare, de către specialişti, în baza unor experienţe încheiate cu succes. Astfel, metodele, Learning Through the Alphabet, Shock Therapy, World Café, s-au dovedit şi atractive pentru practica pedagogică de perspectivă a cadrelor didactice. Scopul acestor activităţi în cadrul programului este de a răspunde provocărilor educaţionale impuse de îmbătrânirea populaţiei, respectiv creşterea speranţei medii de viaţă în Europa, precum şi de a găsi alternative educaţionale pentru adulţi, cu scopul de a ameliora cunoş-tinţele şi competenţele acestora.
Colectivul de cadre didactice din cadrul Fundaţiei pentru Cultură şi Învăţământ IOAN SLAVICI, în baza experienţei acumulate din schimburile de experienţă avute cu specialişti din aproape jumătate din ţările europene, îşi propune ca pe viitor să multiplice abordările pedagogice şi să îmbună-tăţească managementul orientat către educaţia adulţilor. Succesul acţiunii de la Pescara s-a datorat şi excepţionalului prilej de a se face o promovare culturală, de către fiecare partener în proiect. Astfel, ceilalţi reprezentanţi au putut să se familiarizeze şi cu elemente de geografie, istorie, literatură şi tradiţii româneşti, mai ales cu cele specifice Banatului, în special ale Timişoarei.
La începutul anului viitor Fundaţia pentru cultură şi învăţământ IOAN SLAVICI va găzdui o reuniune a consorţiului,  prilej cu care se vor putea expune metodele pedagogice inovative traditionale şi moderne româneşti. Sperăm să fim suficient de pregătiţi pentru a trezi interesul grupurilor reprezentând ceilalţi 8 parteneri europeni.
 
Prof. Eliza RUSE

DEMNITATEA NOULUI VENIT



Prof.univ.dr. Dumitru MNERIE
 RECTOR al Universităţii IOAN SLAVICI

Suntem obişnuiţi să asociem DEMNITATEA unora cu experienţă de legendă, altora ajunşi urcând pe trepte ierarhice într-un vârf, sau chiar celor cu puterea de a rămâne în picioare, mândrii de faptele lor, deşi recunoaşterile lipsesc.
Deşi nu s-a organizat nici un referendum ca să probăm aprobarea majorităţii, simple sau sucite, s-a instaurat parcă o regulă, ca fiecare om NOU apărut să fie suspectat de “BUBE”, să i se găsească “mizerii” din trecut, să i se răstălmăcească trecutul, şi să fie nedemn de a ajunge cumva vreun DEMNITAR.
Şi totuşi unul care porneşte într-o luptă îşi poate înalţă fruntea înspre cer, iar cu puterea de la Dumnezeu să poată răzbi spre împlinirea faptelor cu dreptate. Cât de mare este pilda Sfântului Ioan Botezătorul, care a înţeles să se micească pentru a lăsa prea-Mărirea NOULUI venit, a Domnului  Iisus Hristos în lumea pământească.
Buna-Credinţă a noului venit poate da mulţimii iubirea de speranţă, fără a fi induşi în eroare de parcă aceiaşi “naivitate” atribuită unei Mari majorităţi, de prea multe ori redusă de unii politicieni, la rang de “simplă şi şi fără fond, poate chiar stupidă”.

În Articolul 1 al DECLARAŢIEI UNIVERSALE A DREPTURILOR OMULUI se precizează că: “Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unii faţă de altele în spiritul fraternităţii”.

Astfel, cu fiecare NOU NĂSCUT, LUMEA, cu voia lui Dumnezeu, îşi continuă existenţa, cu speranţa determinării în viitor a binelui general, în detrimentul răului deja ştiut, prea îndurat de cei mai devreme veniţi.
De când se nasc copiii trebuie preţuiţi, îngrijiţi, iubiţi, educaţi şi învăţaţi, pentru a-şi putea pune în valoare harul de la Dumnezeu, de a-şi îndeplini misiunea perpetuă de menţinerea în stare vie şi activă a umanităţii, cu armonia dintre semeni, atât de importantă şi prea puţin prezentă. Lipsa de educaţie, de învăţătură poate slăbi capacităţile Omului, lăsându-l pradă pornirilor satanice, reaua-credinţă putând fi călăuză către întunecime, chiar pentru acel ajuns împins sau purtat pe un scaun de demnitar.
Demnitatea noului venit reprezintă un potenţial de luat serios în considerare, punerea în valoare depinzând de calitatea şi eficienţa procesului educaţional în care se încadrează, cu disponibilitatea de învăţare pe tot parcusul vieţii.
Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ IOAN SLAVICI îşi continuă menirea de a pune accent pe adăugarea în bagajul de cunoştinţe a fiecărui nou venit în Liceul sau Universitatea cu acelaşi nume IOAN SLAVICI, a unui pachet de învăţături necesare asigurării competenţelor în viitoarea carieră.
La început de an şcolar şi universitar urăm tuturor elevilor, studenţilor, cadrelor didactice şi celorlalţi implicaţi în sistemul de educaţie şi învăţământ, MULT SUCCES şi bucuria împlinirilor !

Un încrezător în şansa NOULUI VENIT,
Prof.univ.dr. Dumitru MNERIE


A II-A EDIŢIE A SIMPOZIONULUI NAŢIONAL „Ioan Slavici la comemorare”

Lect. univ. dr. Gabriela Mnerie




S-au scurs deja 87 de ani fără Marele om de cultură IOAN SLAVICI. Deşi mormântul a rămas la Panciu, locul naşterii şi cel care a adunat de-alungul timpului cele mai multe amintiri este la Şiria, timişorenii sunt invitaţi să îl comemoreze, şi în acest an, păstrând înaltă consideraţie pentru tot ce-a lăsat în urmă.
Vineri, 28 septembrie 2012, începând cu ora 12,30 în Sala 102 (TIM SCIENCE PARK), din clădirea Universităţii „IOAN SLAVICI” Timişoara (Str. Dr. Aurel Păunescu Podeanu nr.144, Etaj I,), va avea loc deschiderea oficială a celei de-a II-a ediţii a Simpozionului naţionalIoan Slavici la comemorare”, organizat de Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara, Universitatea şi Liceul „Ioan Slavici” Timişoara, Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” din România - Filiala Timiş, Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş” Timişoara, Despărţământul „Ioachim Miloia” Timi-şoara al ASTREI, Societatea CulturalăPatrimoniu” Timişoara, Asociaţia Cultu-rală „Constantin Brâncuşi” Timişoara, Sindicatul Independent al Învăţământului Preuniversitar din judeţul Timiş - Federaţia „Spiru Haret” şi Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Timiş, sub egida Consiliului Judeţean Timiş (cofinanţator al simpozionului).
Programul manifestării cuprinde: Ceremonial de deschidere; Binecuvân-tarea lucrărilor simpozionului de către Prea Onoratul Părinte drd. Zaharia Pereş, consilier cultural al Mitropoliei Banatului;  Cuvânt de salut din partea organizatorilor; Prezentarea oaspeţilor şi a invitaţilor de onoare; Comunicări ştiinţifice în plen; Lansare editorială: Periodicul de cultură şi educaţie „Demnitatea”, nr.28/2012. Acţiunea va fi prezidată de Prof. univ. dr. Dumitru Mnerie, Rector al Universităţii „Ioan Slavici” Timişoara. 

Lect. univ. dr. Gabriela Mnerie
Responsabil de proiect

marți, 29 mai 2012

DEMNITATEA LUI ADRIAN PĂUNESCU

 Adrian Păunescu (1943 –  2010)
Într-o  zi de vineri, 5 noiembrie, 2010, ŢARA a mai pierdut un om de mare valoare, un poet de mare succes pentru o cuprinzătoare „generaţie în blugi”, Adrian PĂUNESCU, cel care ne-a aţâţat, apoi ne-a învăţat să formăm o pădure de mii de braţe terminate cu degetele precis aşezate în formă de „L”, şi să strigăm, într-un glas: „Lumină ! Luptă ! Libertate!”, mesaje care urcau mult deasupra unui STAT, care se arăta din ce în ce mai totalitar.

Acum, când Adrian PĂUNESCU şi-a câştigat nemurirea, ajutat de o moarte nemiloasă, (nemiloasă cu vocea celui care ar mai fi vrut să ne mai spună-n versuri despre noi, despre iubirea noastră eternă, despre suferinţe tulburânde-n suflete rătăcite, precum şi … despre vina LOR …), este destul de uşor să-i pomenim demnitatea. Despre aceasta, din „gura lumii” s-au putut auzi vorbele: „O voce puternica ce şi-a păstrat demnitatea”…, „Discursul său politic era echilibrat, punea accent pe dreptate, demnitate umană”…, "… era un exemplu de cinste, corectitudine, demnitate…”, "… îi învăţa pe oameni să aibă demnitate, să ţină capul sus”…, "… nu putea să scrie cu lacrimi amare despre România noastră dragă, despre întregire, oameni, egalitate, PACE, demnitate, dreptate, dacă nu ar fi fost OM …”, "un om corect, demn, care nu trăda, avea coloană vertebrală şi demnitate …”, „Prea-demnul domn … între nedemni” …; în Basarabia a dat „ … o probă de demnitate cum nu sunt multe în istorie …”; după primirea titlului de Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, Păunescu a spus: „Pentru mine este cel mai înalt moment de fericire şi demnitate pe care-l trăiesc”, "Ne trebuie progres, ne trebuie modernitate, dar ne trebuie şi demnitate şi identitate şi respect pentru valorile trecutului” …, „ … milita pentru drepturi, pentru demnitate umană …”

Să ne bucurăm, de fiecare dată, când putem găsi demnitatea la români, sau baremi atunci când români mai vorbesc şi de demnitate. În vreme de criză, facem calcule, … multe calcule. 

Se calculează şi costurile demnităţii ?!?

 Ni se va tăia şi din demnitate ?

 Trebuie, cumva, să facem economie şi de demnitate ?!?

Făcând un arc, în urmă, peste timp, cu un secol în urmă, găsim uşor demnitatea lui Ioan Slavici, care a supravieţuit cu zece ani mai mult decât Păunescu acum, schimbărilor de vremuri, poate, mult mai tulburătoare pentru România.

Urmând mereu modele de demnitate, noi, – cei adunaţi sub umbrela Fundaţiei pentru Cultură şi Învăţământ IOAN SLAVICI, ne străduim să rămânem cu hotărârea determinării prin educaţie a manifestării spiritului de demnitate, la elevii şi studenţii noştri, iar, mai apoi şi la toţi cei care răzbesc prin viaţă mai uşor, cu învăţătura dobândită la Universitatea şi Liceul, având aceeaşi marcă: „IOAN SLAVICI”, Timişoara.

prof.univ.dr.Dumitru Mnerie

RECTOR AL UNIVERSITĂŢII „IOAN SLAVICI ’’ TIMIŞOARA

vineri, 25 mai 2012

SIMPOZONUL INTERNAŢIONAL "COLUMNA 2000 " EDIŢIA A XXIII-A DEDICATĂ ZILEI EROILOR NEAMULUI ROMÂNESC ŞI MEMORIEI MARELUI OM DE CULTURĂ AUREL TURCUŞ


AUREL TURCUŞ




Consiliul Judeţean Timiş, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara, Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” din România - Filiala Timiş, Universitatea „Ioan Slavici” Timişoara, Mitropolia Banatului, Arhiepiscopia Timişoarei, Protopopiatul Ortodox Român Timişoara I, Garnizoana Timişoara, Centrul Militar Zonal Timiş, Despărţământul „Ioachim Miloia” Timişoara al Astrei, Societatea Culturală „Patrimoniu” Timişoara, SIIP Timiş – Federaţia „Spiru Haret”,  au organizat, în data de 24 mai 2012, Timişooara  „Simpozionul Internaţional "COLUMNA 2000 " ediţia a XXIII dedicată ZILEI EROILOR NEAMULUI ROMÂNESC ŞI MEMORIEI MARELUI OM DE CULTURĂ AUREL TURCUŞ.

 

 

 

Manifestarea a debutat la ora 15, la CERCUL MILITAR Timişoara cu un ceremonial de deschidere, specific unor astfel de împrejurări, urmat de Binecuvântarea simpozionului şi a participanţilor la acesta, de către Prea Onoratul părinte drd. Zaharia Pereş, consilier cultural al Mitropoliei Banatului.

A urmat un cuvânt de salut din partea organizatorilor, ocazie cu care au luat cuvântul domnul dipl.ing. Răzvan Hrenoschi, director executiv al Direcţiei de Cooperare şi Informatică din cadrul Consiliului Judeţean Timiş, prof. Ciprian Cipu, manager al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, General de brigadă Gheorghe Simina, comandant al Garnizoanei Timişoara şi al Brigăzii 18 Infanterie Banat, Col.Mircea Cosor, comandant al Centrului Militar Zonal Timiş, Lt. Col. (r.) jr. Nicolae Drăgan, şef al Cercului Militar Timişoara, Prea Onoratul Părinte drd. Zaharia Pereş, consilier cultural al Mitropoliei Banatulu, prof. univ. dr. Titus Slavici, preşedinte al Fundaţiei pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara, prof. Virgil Popescu, preşedinte SIIP Timiş – Federaţia „Spiru Haret”, conf. univ. dr. Tiberiu Ciobanu, preşedinte al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” din România - Filiala Timiş, director al Liceului „Ioan Slavici” Timişoara şi prof. univ. dr. Dumitru Mnerie, rector al Universităţii „Ioan Slavici” Timişoara.


În continuare au fost prezentaţi oaspeţii şi invitaţii de onoare ai manifestării, după care au susţinut comunicări ştiinţifice în plen: Prof. Univ. Dr. Doina Benea (Despre o posibilă abandonare a Daciei Romane în timpul împăratului Galienus); Prea Onoratul Părinte drd. Zaharia Pereş (Biserica Ortodoxă Română şi eroii săi) ; Vasile Barbu [Uzdin, Voivodina-serbia] (Aurel Turcuş, marele prieten al românilor din Serbia); cercet.şt. I dr. Ioan Hategan (In memoriam Aurel Turcuş) ; prof. univ. dr. Radu Păiuşan (Necesitatea cinstirii eroilor); prof.univ.dr.Dumitru Mnerie (Despre demnitatea la Aurel Turcuş); Prof. Virgil Popescu (Eroismul ţăranului român manifestat de-a lunul istoriei în lupta pentru libertatea şi neatârnarea poporului nostru) ; Prof. Dr. Cornel Petroman (Patriotismul şi eroismul la români); Col.(r.) Constantin C. Gomboş (Prietenul meu, istoricul Aurel Turcuş) ; Prof.dr. Sorin Ionescu (Fortificaţii medievale bănăţene); Prof. Otilia Breban (Aurel Turcuş cel nemuritor) ; Prof.Diana Sarca (Fapte de eroism ale dascălilor români de-a lungul istorei ) ; conf. univ. dr. Tiberiu Ciobanu ( Victorii celebre ale oştilor române – Atacul de noapte ( 16/17 iunie 1462.




În finalul simpozionului a fost lansată Revista de cultură „Columna 2000”, nr. 49-50/2012, prezentată cu multă căldură de  cercet.şt. I dr. Ioan Hategan .
Într-o formă grafică de excepţie, cu articole şi noutăţi culturale semnate de nume reprezentative ale Banatului şi nu numai.




 „Simpozionul Internaţional "COLUMNA 2000 " ediţia a XXIII-a dedicată ZILEI EROILOR NEAMULUI ROMÂNESC ŞI MEMORIEI MARELUI OM DE CULTURĂ AUREL TURCUŞ s-a bucurat de o largă participare şi o intensă mediatizare în presa scrisă şi audio-vizuală timişoreană.


Responsabil de proiect,
conf. univ. dr. Tiberiu Ciobanu