În 2012 se împlinesc două
secole de activitate a Preparandiei Arădene, moment ce marchează naşterea
învăţământului pedagogic românesc modern. Până la 1918 profesorii Preparandiei
arădene s-au remarcat ca importanţi oameni de cultură, care s-au implicat şi în
mişcarea naţională, fiind apărătorii drepturilor naţionale pentru românii din
Banat şi Crişana.
La sfârşitul secolului al
XIX-lea în spaţiul românesc se afirmă o mişcare pedagogică modernă reprezentată
de importanţi pedagogi ca Gh. Bariţiu, I. Popescu, P. Pipoş. Sunt intelectual
care au elaborat o serie de lucrări de pedagogie în care au scos în evidenţă
caracterul naţional al educaţiei. În epocă se considera şcoala ca un simbol al
unităţii naţionale pentru că numai prin
şcoală se poate dezvolta conştiinţa naţională. Un rol important în dezvoltarea unei pedagogii moderne româneşti l-a avut
Ioan Slavici care a preluat o serie din principiile pedagogice ale lui
Rousseau. Format pe băncile şcolilor din Imperiu, a devenit profesor la Bucureşti unde s-a
confruntat cu lipsa manualelor şcolare. În însemnările sale Slavici aminteşte
că în 1875, când sa stabilit la
Bucureşti, a fost surprins neplăcut de faptul că nu se preda
limba română în şcolile secundare, considerându-se suficientă predarea
materiilor în limba română. Slavici a luat măsuri privind introducerea limbii
române în şcoli şi a fost autorul unui important manual de gramatică pentru
învăţământul secundar, ˝Curs practic şi gradat de gramatică română.˝ Prin
activitatea sa didactică Slavici a luptat pentru cultivarea limbii române pe
care o considera cel mai ˝important element al solidarităţii naţionale˝ şi
împărtăşea ideea lui Eminescu potrivit căruia limba avea în epocă o importantă
funcţie socio-culturală.
Slavici este autorul a numeroase articole unde prezintă situaţia
învăţământului românesc şi caută soluţii privind predarea limbii române, ţinând
cont de cele mai moderne principii
pedagogice. A fost, la sfârşitul secolului al XIX-lea, autorul celor mai
importante manuale de limba română care se foloseau în şcolile secundare din
România. Intelectualul arădean a fost
preocupat de o educaţia cât mai bună a tinerilor în şcolile româneşti şi de
formarea unor oameni utili societăţii. Pe lângă manualele de limba română,
Slavici a scris şi alte cărţi folosite în şcolile româneşti ca ˝Educaţiune
fizică˝,˝ Educaţiune morală˝ şi ˝Educaţiunea raţională.˝ În cartea de
Educaţiune morală vorbeşte despre importanţa educaţiei individuale şi arată că
˝ Prin o raţională educaţiune fizică copilul se deprinde încă de mic a se
stăpâni în satisfacerea trebuinţelor sale trupeşti, căci numai aşa îşi poate
păstra buna stare trupească. S-ar putea deci zice că educaţiunea fizică e o parte din educaţiunea individuală
ba chiar temelia ei˝ Slavici combate egoismul şi consideră că trebuie păstrată
˝măsura dreaptă.˝
Referindu-se la rolul educaţiei Slavici arată importanţa unei ˝culturi
morale a omului˝, consideră că un om cu o cultură morală poartă ˝grija de propria sa sănătate şi de
buna sa dezvoltare trupească, îşi dă toată viaţa lui silinţa să-şi dezvolte
mintea şi să o îmbogăţească cu cunoştinţe şi să frâneze poftele şi pornirile de
tot felul˝ Slavici mai precizează că omul care e lipsit de cultura morală ˝nu e
stăpân pe sine şi este o jertfă a lumii în care îşi petrece viaţa˝ Vorbind
despre scopul educaţiei Slavici arată că
progresul omenirii se face numai prin oameni iar educaţia este un proces care
începe în primii ani şi durează toată viaţa. Intelectualul arădean consideră că
omenirea nu poate evolua decât dacă oameni sunt ˝din ce în ce mai destoinici˝
şi atunci când societatea produce oameni mai educaţi. Cunoscând bine situaţia
din societatea românească Slavici încearcă să scoată în evidenţă importanţa
educaţiei pentru poporul român şi se întreabă dacă în societatea românească
prin educaţie ˝indivizii se desăvârşesc sau se degenerează˝. Soluţia găsită
este o desăvârşire prin educaţie numai aşa poporul poate progresa în timp ce
degenerarea duce la pierire. Slavici consideră că educaţia are un important rol
social pentru că de educaţie depinde viitorul unui popor.
În calitate de profesor, Slavici la azilul ˝Elena Doamna˝ a scris manuale
care se bazau pe o programă realizată de autor. Este autorul unui
manual de istorie universală tipărit în două volume şi a unui manual de
gramatică unde s.a ocupat de etimologia limbii române. La institutul Oteteleşanu a introdus pentru
elevii din clas a V-a ore de istoria literaturii şi un curs de literatură populară.
Prin predarea limbii române a contribuit la consolidarea unei culturi naţionale
pentru că a fost cel care a sădit în sufletele elevilor săi dragostea de ţară,
de tradiţii , de trecut dar şi faţă de marile personalităţi.
Slavici şi-a dedicat întreaga viaţă activităţii didactice, fiind
profesor în numeroase şcoli din Bucureşti. În lucrarea sa ˝Lumea prin care am
trecut˝, Slavici îşi mărturiseşte crezul său ˝Eu m-am simţit viaţa mea întreagă
mai presus de toate dascăl˝ şi mai precizează că a-i învăţa pe alţii a fost o
mulţumire. Prin cărţile pe care le-a scris Slavici a contribuit la modernizarea
învăţământului din România fiind cel care vine cu o viziune modernă asupra
învăţământului care s-a format în urma studiilor sale din imperiu. O mare parte
din ideile pedagogice ale lui Slavici sunt valabile şi azi şi sunt puse în
practică, dar adaptate cerinţelor mileniului III.
Prof. drd. Maria Alexandra PANTEA
