duminică, 4 martie 2012

Simpozionul Internaţional “Ioan Slavici”



Conf. univ. dr. Tiberiu CIOBANU
 

SIMPOZIONUL INTERNAŢIONAL „IOAN SLAVICI ŞI IMPLICAŢIILE SALE CULTURAL-EDUCATIVE” LA CEA DINTÂI EDIŢIE






Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara, Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” din România - Filiala Timiş, Despărţământul „Ioachim Miloia” Timişoara al Astrei, Asociaţia Culturală „Constantin Brâncuşi” Timişoara, Societatea Culturală „Patrimoniu” Timişoara, SIIP Timiş – Federaţia „Spiru Haret”, Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Timiş, sub egida Consiliului Judeţean Timiş, au organizat, în data de 5 decembrie 2011, cea dintâi ediţie a Simpozionului internaţional „Ioan Slavici şi implicaţiile sale cultural-educative”.

Manifestarea a debutat la ora 12, în sala 102 a Universităţii „Ioan Slavici”, cu sediul pe strada Dr. Aurel Păunescu Podeanu, nr.144 din Timişoara, cu un ceremonial de deschidere, specific unor astfel de împrejurări, urmat de Binecuvântarea simpozionului şi a participanţilor la acesta de către Prea Onoratul părinte drd. Zaharia Pereş, consilier cultural al Mitropoliei Banatului.

A urmat un cuvânt de salut din partea organizatorilor, ocazie cu care au luat cuvântul domnul dipl.ing. Răzvan Hrenoschi, director executiv al Direcţiei de Cooperare şi Informatică din cadrul Consiliului Judeţean Timiş, prof. univ. dr. Titus Slavici, preşedinte al Fundaţiei pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara, prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu, prorector al Universităţii „Ioan Slavici” Timişoara, prof. univ. dr. Dumitru Ţucu, prodecan al Facultăţii de Mecanică de la Universitatea „Politehnica” Timişoara, Aurel Turcuş, preşedinte al Despărţământului „Ioachim Miloia” Timişoara al Astrei şi al Societăţii Culturale „Patrimoniu” Timişoara, preşedinte de onoare al Asociaţiei culturale „Constantin Brâncuşi” Timişoara, prof. Virgil Popescu, preşedinte SIIP Timiş – Federaţia „Spiru Haret”, conf. univ. dr. Tiberiu Ciobanu, preşedinte al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” din România - Filiala Timiş, director al Liceului „Ioan Slavici” Timişoara şi prof. univ. dr. Dumitru Mnerie, rector al Universităţii „Ioan Slavici” Timişoara, responsabil de proiect.

În continuare au fost prezentaţi oaspeţii şi invitaţii de onoare ai manifestării, după care au susţinut comunicări ştiinţifice în plen: Graham Giles Mbe [Londra, Marea-Britanie] (Şiria lui Slavici, obiectiv turistic internaţional); Vasile Barbu [Uzdin, Serbia] (Banatul istoric în opera lui Ioan Slavici); Aurel Turcuş ( Legăturile lui Ioan Slavici cu scriitorii bănăţeni); prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu (Ioan Slavici, câteva coordonate central-europene); lect. univ. dr. Lucian Vasile Szabo (Ioan Slavici şi eterna reformă a educaţiei); prof. Carmen Dabija (Particularităţi ale nuvelisticii lui Ioan Slavici); prof. Adriana Bireescu (Ioan Slavici, univers al normelor patriarhale); prof. Monica Ilie (Slavici şi lumea satului ardelenesc); asist. univ. drd. Adriana Slavici (Slavici şi unirea românilor); lect. univ. dr. Gabriela Victoria Mnerie (Slavici şi şcoala); col. (r) Constantin C. Gomboş (Ioan Slavici la Timişoara); conf. univ. dr. Tiberiu Ciobanu (Slavici şi opera sa istoriografică); Mariana Gurza (Reflexii şi conexiuni poetice după Slavici); Veronica Balaj (Promovarea operei lui Slavici); prof. dr. Eliza Ruse (Degradarea morală a personajelor slaviciene sub influenţa nefastă a banului), prof.univ.dr. Dumitru Mnerie (Demnitatea celui care pleacă).

În finalul simpozionului a fost lansat numărul 25/2011 al periodicului de cultură şi educaţie „Demnitatea”, editat de Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara. Despre această publicaţie a vorbit, cu mult entuziasm, scriitorul Aurel Turcuş.

Aflat la cea dintâi ediţie, Simpozionul internaţional „Ioan Slavici şi implicaţiile sale cultural-educative” s-a bucurat de o largă participare şi o intensă mediatizare în presa scrisă şi audio-vizuală timişoreană şi nu numai.

Conf. univ. dr. Tiberiu CIOBANU

sâmbătă, 3 martie 2012

Coerenţă între formarea pe tot parcursul vieţii şi piaţa muncii prin relevanţă, accesibilitate şi interactivitate


Dr.ing.ec. Adriana BEBEŞELEA


Începând cu luna Ianuarie 2012, Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ Ioan Slavici în parteneriat cu Universitatea Tibiscus din Timişoara, implementează proiectul de tip grant, cu titlul „Coerenţă între formarea pe tot parcursul vieţii şi piaţa muncii prin relevanţă, accesibilitate şi interactivitate”.

Obiectivul general al proiectului: Dezvoltarea profesională interdisciplinară a studenţilor şi masteranzilor din domeniul economic şi filologic prin crearea unui sistem de formare şi practică atât în domeniul lor cât şi în alte arii curriculare conexe acestuia.



Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane  2007-2013, „Investeşte în oameni!” Axa prioritară 2. Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii Domeniul major de intervenţie 2.1 „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”, având o perioadă de implementare de 18 luni şi o valoare totală de 938.600 lei din care contribuţia solicitantului în cadrul proiectului este de 15.972 lei.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt: formarea tinerilor economişti şi filologi în corelaţie cu cerinţele pieţei muncii;armonizarea curiculei de practică cu universităţile performante din România, dar şi cu universităţi de prestigiu din Uniunea Europeană ;elaborarea unor analize a nevoilor cu scopul de a identifica nevoile reale în concordanţă cu piaţa muncii din zona de implementare;dezvoltarea de firme de exerciţiu şi întreprinderi simulate şi apoi trecerea de la acestea la firme inovative de tip spin-off şi start-up; promovarea metodelor moderne de învăţare .

Grupul ţintă al proiectului se referă la 200 de studenţi care vor participa la un program de simulare antreprenorială, care va cuprinde: workshopuri cu sprecializare economică, perioada de practică, realizarea unor 10 firme de exerciţiu şi multe alte activităţi inovatoare.Rezultate anticipate ale proiectului sunt: creşterea inserţiei studenţilor pe piaţa muncii ;creşterea numărului de instituţii şi societăţi comerciale beneficiare de rezultatele proiectului; creşterea gradului de promovare şi diseminare a rezultatelor proiectului; reintegrarea şomerilor şi grupurilor dezavantajate pe piaţa muncii; reorientarea studenţilor pe piaţa muncii în conformitate cu cerinţele actuale
Dr.ing.ec. Adriana BEBEŞELEA
Manager de proiect
    

LITERATURA DIALECTALĂ BĂNĂŢEANĂ

 Prof. univ. dr. Ioan Viorel BOLDUREANU


 LITERATURA DIALECTALĂ BĂNĂŢEANĂ

(texte antologice)

După ce – în numărul 23 iunie 2011 al periodicului nostru de cultură şi educaţie „Demnitatea” – am început prezentarea câtorva date actuale şi esenţiale despre fenomenul unic în cultura şi literatura română, literatura dialectală bănăţeană, vom continua ilustrarea acestuia în următoarele numere ale publicaţiei prin unele dintre creaţiile cele mai valoroase ale autorilor contemporani reprezentativi în spaţiul acestei literaturi. 


Textele care urmează au fost preluate din ampla şi masiva carte Antologia literaturii dialectale bănăţene (poezie, proză, teatru) 1891-2011 (apărută la Editura Universităţii de Vest din Timişoara, 2011, 520 de pagini) alcătuită de Ioan Viorel Boldureanu, Simion Dănilă, Cornel Ungureanu. În acest volum sunt cuprinse aproape 200 de texte selectate din scrierile celor 45 de creatori antologaţi; o recenzie asupra antologiei a fost publicată în revista noastră („Demnitatea”, nr.25 decembrie 2011, p.11).
Începem şirul autorilor contemporani prin câteva poezii ale lui Marius Munteanu, reper şi post-drapel al întregii literaturi dialectale bănăţene. 

   Prof. univ. dr. Ioan Viorel BOLDUREANU


MARIUS MUNTEANU (1920-2005)

          Numa umbra

Śińe-m pitulă feşcila
Şî dîn casă mă zogoańe?
Vântu scheoană la uşă,
Ploaia plânźe pră tălpoańe.
Śińe-m mută iară śasu
Şî îm bace în ochece?
Nu-s acasă! Numai umbra
Mi-i-ngropată în părece.

Śińe-m mută iară śasu
Şî îm bace în ochece?
Nu-s acasă! Numai umbra
Mi-i-ngropată în părece.


                Câncec dă unu sîngur

Cucurudz muścat dă brumă,
Calu meu dăspotcovit,
Drumu acesta unge duśe
Dă pră el ń-am rătăśit,

Dăsplăcită bace ploaie
Calu meu, dă śe ţî-i greu?...
'Neş c-ai duśe-n greabăn norii
Şî pă nori un curcubeu.

Cucurudz 'ńecat în bură
Calu meu, dă śe ce frânź?
Dacă m-aş uita măi bińe
Aş vegea că şî tu plânź…

Haida, hai că-i ńagră noapcea
Unge oare ń-om ascunge:
Śińe şcie, măi aźunźem
La sălaşu dă niśunge…


                            Câncec dă śară

Tata moşu-i măr pră care,
Albă, stă bogăt dă floare.
Bat albinili şî-l caută
La urechi, să-i cânce-n láută.

Tata moşu-i o pădure,
Umbră cu miros dă mure.
Bat albinili şî-i cară
În clăbăţ criţari dă śară.

Dă supt pececu cămeşî
Tata mou-i grinda căşî:
Vin albinili şî-i fură
Aoru dîn băutură.

Tata moşu-i o poceacă
Înflorată, care pleacă
Dîncolo dă adz şî ieri,
Răsîpită poace-n śeri.


                    Tu eşci vis şî frig şî vănt

Uice, mi să fac pământ
Mănili śe ţî le-ncing;
În durere mă-nveşmânt,
Frumoşăţa să-ţ cuprind.

Uice, mi să fac pământ
Ochii ostăniţ dă vis;
Cu atâta greomânt,
Doamńe, oare unge mi-s?

Uice, mi să fac pământ
Budzîli cu care strig;
Prăstă mińe bace-un vănt
Şî cât Doamńe, mi-i dă frig.

Uice, mi să fac pământ
Tălpili, d-atâta drum;
Tu eşci vis şî frig şî vânt
Şî năluca me dă fum…

                        Mărţîşor

Soare dulśe şî firacic
Împistreşce cu jăracic;
Alb şî roşu dîn mosoare
Năvăgeşce-o vrăjîtoare.

Străcurată prîn pergele,
Luna pringe-n coarńe stele
Şî îş smicură dîn grindă
Aoru într-o oglindă.

Ńaua nu-i, o lins-o focu.
Încolţăşce bosiocu,
Trîmură o frundză, baş
Ca feşcila la lămpaş.

În buiestru, supt pământ,
Tropocesc armiź dă vânt.
Trîmură o frundză, baş
Ca feşcila la lămpaş.

În buiestru, supt pământ,
Tropocesc armiź dă vânt.
Le-o tăiat o zână frâu’
Să-nfrăţască-n breazdă grâu’
[…]
Bace-o pasîre sorocu
Lângă inimă, cu ciocu
Şî dă zăbunită śe-i
Śuguleşce anii mei…

*
Glosar

armiź – armăsari (sg. armig)
baş – chiar, întocmai
bogăt dă – belşug de, bogăţie de, mulţime de
clăbăţ – căciulă, cuşmă (de miel)
firacic – firav, plăpând, filiform (ca un fir)
greamânt – povară (sufletească)
împistreşce – îmboboceşte (multicolor)
'neş că – parcă (gândeşti că, crezi că)
ochece – geam (la fereastră); ochelari
pitulă – tupilează, doseşte, ascunde
pripore – povârniş
śară – ceară
smicură – picură, se prelinge
tălpoańe – grindă la temelia casei (prispei)
zăbunită – zăpăcită
mă zăgoańe – mă alungă
Prof. univ. dr. Ioan Viorel BOLDUREANU





Slavici în relaţie cu ceilalţi


Dr. Lucian-Vasile SZABO



În postura de jurnalist, Ioan Slavici este autorul unui număr impresionant de texte referitoare la relaţiile dintre naţionalităţi. Referinţele sunt atât la cele din Austro-Ungaria, cât şi la cele din Regat. Sau de prin vecini. Preocupările vor fi legate de fixarea locului pentru români şi pentru ceilalţi: maghiari, germani, evrei, turci, ruşi, bulgari, sârbi. Chiar şi când Austro-Ungaria se prăbuşeşte şi apar noile state independente, gazetarul nu este convins că mersul lumii e bun. Suspiciunile rămân faţă de ceilalţi, ba chiar i se întăresc faţă de români. 
Ardelenii îşi pot pierde seriozitatea, iar România Mare e ameninţată. Mişcările geopolitice sunt complicate, iar jurnalistul consemnează pe harta sa publicistică: „Aş fi, iubite amice, de rea-credinţă dacă ţi-aş spune că mă bucur şi eu că monarhia habsburgică s-a prăbuşit şi în locul ei s-au înfiinţat state slave. Eu nu sunt dintre oamenii care ştiu, dar nu vor să ţie seamă, ce a fost pentru români disciplina intelectuală, morală şi economică germană şi nu recunosc că românii, învecinaţi cu germanii, fie cu şvabi, fie cu saşi, sunt cei mai vânjoşi şi în toate privinţele (s. a.) mai înaintaţi în cultură. Sunt azi chiar mai mult decât în trecut de părerea că statele slave ne sunt şi ca prieteni o primejdie mai mare de cum monarhia habsburgică ar fi putut să ne fie duşman. 
Nu mai puţin stărui în gândul că-n luptă cu noii noştri vecini nu putem să ne răzămăm pe America, nici pe Anglia, nici chiar pe Franţa, care are pe aici pe la noi interese deosebite de ale noastre”1.


Relaţiile cu ceilalţi sunt la fel de complicate ca şi cele dintre cei de acelaşi neam. Nici „ai noştri” nu sunt mereu cei mai buni, deşi, firesc, în faţa ameninţării celorlalţi, cei de aceeaşi etnie uită disputele dintre ei şi se unesc (deşi nu întotdeauna...). Slavici depăşeşte în acţiune şi înţelegere această abordare conflictuală. Dovedeşte o profundă pricepere a realităţii şi pipăie cu fineţe firul istoriei. Promovează credinţele care apropie, depăşind constrângerile mitului naţionalist ce va domina epoca. 

Mai mult, se pronunţă pentru depăşirea măsurilor de retorsiune, adică de a le face celorlalţi ce ţi-au făcut ei ţie. Dictonul „dinte pentru dinte, ochi pentru ochi” nu mai are valabilitate la popoarele înaintate cultural, specifică ziaristul: „Zeci de ani de-a rândul am dat dovezi despre sincera noastră iubire de oameni spuindu-le mereu maghiarilor că cei mai primejdioşi duşmani ai lor sunt cei ce-i îndeamnă să-i prigonească pe români, pe care mâne ori poimâne vor fi nevoiţi să-i caute şi nu vor mai putea să-i găsească. E peste putinţă ca azi să nu le spunem fraţilor noştri români că numai duşmanii poporului românesc pot stărui ca românii să facă şi ei cea ce au făcut maghiarii şi mai fac grecii şi sârbii”2.

Mulţi lideri români însă, mai  mici sau mai mari, nu vor valida aceste poziţionări ale lui Slavici şi-l vor arunca în închisoare. Mai mult, în teren vor face exact ceea ce avertiza gazetarul să nu facă. Astfel se va adânci o rană, adică se va crea şi adânci o atmosferă de confruntare şi suspiciune, ca să folosim un limbaj mai puţin metaforic, ale cărei consecinţe dăinuie şi, probabil, vor mai fi vizibile mulţi ani în relaţiile româno-maghiare. Condiţiile erau date şi de faptul că existau comunităţi etnice relativ închise, evoluând uneori în paralel. 

Clasic e exemplul cu cele două primării de la Şiria în copilăria publicistului, una pentru români şi una pentru ceilalţi. Un capitol de geografie... etnică, de plasare a comunităţilor pe harta Ardealului la 1870, găsim în memorialistica autorului: „Aradul era pe timpul acela oraş de vreo treizeci de mii de locuitori, dintre care români vreo opt mii şi sârbi vreo cinci mii. Ceilalţi erau şvabi, maghiari, evrei şi puţini slovaci veniţi de la Ciaba. Deşi însă maghiarii nu erau decât cam a patra parte, oraşul era socotit mai ales maghiar. 
În piaţă toată lumea vorbea, ce-i drept, româneşte, dar prin prăvălii şi alte localuri publice oamenii se foloseau mai ales de limba maghiară”3.


Relaţiile cu ceilalţi sunt puse de gazetar în context european. În 1893, în studiul Ardealul, va vorbi despre faptul că nobilimea maghiară este gata de a-şi trăda patria doar ca să-şi asigure poziţia. În acelaşi an va scrie şi importantul articol Rase ori clase? Este definitoriu pentru gândirea autorului. Va continua aici referirile la nobilimea maghiară, acuzată că produce învrăjbire între poporul român şi cel maghiar. 

Acuzele sunt grave: „De aceea, sunt gata să se unească şi cu dracul ca să mai păstreze stăpânirea ei singuri şi să asmută pe poporul maghiar atât asupra norodului, cât şi asupra oamenilor ieşiţi din alte popoare. Ei vor, fără îndoială, în deznădăjduirea lor, să provoace lupta de rase, fiindcă puţin le pasă ce va urma mai departe; noi însă, cărora ne pasă, trebuie să ne dăm toată silinţa ca lupta să rămâie ceea ce în adevăr este, o parte din marea luptă ce se petrece în Europa între exploataţi şi exploatatori”4. 


                                                                                                              Dr. Lucian-Vasile SZABO

1 Ioan Slavici, Amintiri, Închisorile mele, Lumea prin care am trecut, Ed. Albatros, Bucureşti, 1998, p. 205.

2 Idem, p.217.          3 Idem, p. 400.

4 „Corespondenţa română”, I, nr. 23, 12 (24) decembrie 1893.