![]() |
| Fundația pentru Cultură și Învățămant "Ioan Slavici" - Universitatea "Ioan Slavici" - Timișoara |
marți, 30 aprilie 2013
duminică, 21 aprilie 2013
joi, 21 februarie 2013
miercuri, 5 decembrie 2012
joi, 18 octombrie 2012
DESCHIDEREA CELUI DE-AL XII-LEA AN UNIVERSITAR LA SLAVICI
Anul universitar 2000/2001 a
fost anul de debut al existenţei Universităţii IOAN SLAVICI, marcat de o
festivitate entuziastă dar în condiţiile destul de precare oferite de o locaţie
închiriată de la Liceul UCECOM SPIRU HARET din Timişoara, (str. Bogdăneştilor
nr.32). Cu fiecare an numărul de studenţi a crescut, s-au diversificat
specializările, iar condiţiile de studiu s-au îmbunătăţit, noua clădire
proprie, (str. Dr. Aurel Păunescu Podeanu, nr.144), din ce în ce mai generoasă
în spaţii moderne destinate desfăşurării cursurilor, seminariilor şi
laboratoarelor.
Deşi promovabilitatea
candidaţilor la examenul de bacalaureat s-a înjumătăţit, în ultimii 2 ani,
numărul studenţilor noştri nu a scăzut în aceiaşi măsură, datorită şi
orientărilor preferenţiale a celor care au promovat examenul de bacalaureat, nu
doar în ultimii 2 ani, ci cu mai mulţi ani în urmă. Motivul orientării către
noi se bazează şi pe satisfacţia absolvenţilor noştri, la finele studiilor. În
urma unui studiu făcut s-a constatat că peste 75 % din candidaţii care se
înscriu să urmeze studiile la Universitatea noastră, o fac după recomandări ale
absolvenţilor noştri din anii anteriori, mulţumiţi de condiţiile avantajoase
asigurate. În această perioadă au loc concursuri de ocupare a unor posturi
didactice, cu respectarea noilor exigenţe ale Legii Educaţiei Naţionale. Prin
aceasta dorim să determinăm o creştere a nivelului calitativ al procesului de
învăţământ, cu implicarea mai directă a
cadrelor proprii Universităţii noastre. Vara aceasta, cu ocazia examenelor de
licenţă, s-au înregistrat noi succese, obţinute de candidaţi în faţa comisiilor
de examinare provenite din alte centre universitare, cum ar fi: Oradea, Alba
Iulia sau Ploieşti.
Începem şi acest an cu o doză mare de OPTIMISM şi
cu speranţa înregistrării unor acumulări suficiente de învăţătură, cel puţin la
nivelul de aşteptare al studenţilor, dar mai ales la nivelul exigenţelor, mereu
crescânde, ale actualei pieţe ale muncii.
Prof.univ.dr. Titus SLAVICI
PREŞEDINTE al Fundaţiei
pentru Cultură şi Învăţământ IOAN SLAVICI
marți, 9 octombrie 2012
LITERATURA DIALECTALĂ BĂNĂŢEANĂ
![]() |
|
prof.
univ. dr. Ioan Viorel BOLDUREANU
|
Mincea omului
Spuń-acuma
şciinţa lumii cum că criélu uman
Źugecă
cu opt la sută – noauă, ăla măi pogan,
Masa
asta śenuşată stă ascunsă în şcătulă,
Vedz-bińe,
să nu să şcie – dacă îi ori nu dăstulă –
Să
n-o ploaie, să n-o ningă şî bińe să să scucească,
Caregoge
mozomaină să nu o băźocurască,
Sau, măi poţ şci, că vrăunu–nărăvos prăcum un ţap–
Să-mburică
şî ce-mburdă, şî rămâń cădzut în cap!…
Dar
să vedz menuńa lumii: prîn sălecţîi năturale
Cum ce pomeneşci cu mincea tumna-n lumile astrale;
Dîn
criél sărind o doagă ori măi mulce, geala şcie,
Tătă-nţălepśuńa
minţî să amestăcă-n prostie,
Omu
mic şî omu mare, fie şloampăt ori savant,
Dîntr-odată,
biologic, să prăschimbă în mutant.
Ńeuronii
să-mbubiţă, dau cu capu dă păreţ,
Iar
mutanţî fără voie, culmea, toţ să cred poeţ:
Stând cam prost cu ńeuronii, ori fac versuri şî le cântă,
Ori
că dau în gângăveală şî-n politică s-avântă,
Iar
lăutaşî,-n loc să cânce, mintunaş înśep să scrie
Dă
duşmani, dăspră avere, dă ńevastă-ori dă beţîie.
Măi
îs şî mutanţ dîntr-ăia care să cred dă valoare,
Ei în cap nu cad vrodată, doar ca mâţa – în piśoare;
Şî
să suc cum bace vântu, că politica-i îngeamnă
Când
dă stânga, când dă dreapta, când dă vară, amnă
…Io, vorbind dă una-alta, sîmt în cap cum ńeuronii
Mi
să bicuşă întruna, năstăviţ prăcum strîgonii.
D-aia
găt cu tătă graba, că numa dă asta-m pasă:
Să
nu-m crepe ńeuronii şî s-aźung bińe acasă,
Că
altfel, ca fiecare, pierdzând dzîlnic un proţănt,
Mă pomen mutant dîntr-ăia dă
hârcon în Parlament
Poşmândra
morţî
Baş dă Pătru Chira
Bace Moarcea la fereastră
Măi să-m spargă şolocatu
Ş-o întrabă pă ńevastă:
„Unge ţî s-o dus bărbatu?!?
Că-l tăt caut d-o lună-ntragă
În zădari – nu-i dă găsît;
L-o ascuns în pod vo babă,
Ori pământu l-o-nghiţît!?…”
„L-ai căutat şî la căfană,
Poace doarme-n şanţ la Gropi,
Ori s-o dus prî la vro nană
Să-l dăscânce dă giochi…”
Ş-o pornit Moarcea urâtă
Să mă cauce măi dăparce
Cu spinarea gârbovită
Şî c-o coasă lungă-n space.
M-o găsît săpând grinţaiu,
Morśelit şî plin dă prau.
M-o pricit: „Gata-i cu traiu,
Spală-ce, c-am să ce iau!”
„Stăi un pic, să-m găt răchia
Care m-o ugit în vas,
Că-i păcat, bat-o pustîia,
Altorá cúmva s-o las!”
„Ia să gust!”–îm dzîsă Moarcea–
Şî i-am dat o dămiźană
Ca să-i fac şî Morţî parcea
Şî să-m fie dă pomană.
„Gust – să-nśapă vesălia!”
Baş aşa cum scrie Carcea,
Când gătat-am cu răchia
Mă-mbătai şî io, şî Moarcea…
***
Adz – dă ploaie ori dă ninźe –
Cântă dzîlili dîn laută,
Iară Moarcea bea dă stînźe…
Şî d-atunś nu mă măi caută!
Dar Moarcea s-o prăntors
Mă-ntâlnii cu Moarcea iară
Cear în câmp – la iarbă verge,
însă ea,-ntorcându-ş capu,
Să făcu niś că mă vege.
O salut – baş ca la carce –
Ca pră hăl măi fain dîn goşci:
„Sărbus, preafrumoasă Moarce,
O’ nu vrei să mă cunoşci?!?
Io mi-s ăl cu vesălia
Dîn grăgina cu poveşci,
Cărui i-ai băut răchia
Ş-ai zuitat să i-o plăceşci…”
Moarcea-atunś ş-o pus ochieţî
Şî-n bucfariu ei ăl gros
M-o căutat prîntră toţ
clienţî,
Însă fără dă folos…
„Dzău că nu ce văd pră listă
– Şî baş asta n-ar fi bai –
Dar
mă-ntrăb, că mi-s cam tristă,
Cu răchia cum măi stai?”
„Prîntru
cińe-ntădăuna
Am o dămiźană-n pod,
Până iar s-o coaśe pruna
(Dă or pringe prunii rod…)
Am în taşcă o uiagă
Śe ţ-o dau iar, ca să scap,
Că io, într-o noapce-ntragă,
Băgai doauă-tri în cap!”
„Uiuiu!” – Moarcea hureadză,
Dau s-o ţuc, dar ea, sfioasă,
Ori dă frică, ori dă groază
S-o pitulat după coasă,
S-o zmâcnit ş-o luă la fugă…
„Sărbus, Moarce, śe să-ţ fac?!?
Ce pofcesc să-m viń la rugă
Dă Sâmpetru…
prăst-un veac!”
Glosar: să bicuşă – se hărjonesc; mă bâzgoi – mă
holbez; boconś – bocanci; buhari – catastif, registru; bunduzând – tulburând; buragă – ceaţă; să să cănune – să se jeluiască; criel
– creier; fras – apoplexie; furtare – sferturi; ghinţari – dentist; grinţai
– verdeţuri; hârcon – sforăie; îmbubiţă – întărâta; meduţân – leac; mozomamă – momâie; ochieţ
– ochelari; pogan – năprasnic, din
belşug; rugă – nedeie; śenuşat – cenuşiu; sloieţ – ţurţur; aş ugi –
aş rămâne; să să zbiduie – să se
ivească; źinźana – gingia; zârţă – ochelari; s-o zmâcnit – s-a zmucit; źuiesc
– izbutesc;
prof.
univ. dr. Ioan Viorel BOLDUREANU
„Să se bată ei între dânşii”...
![]() |
Dr. Lucian-Vasile Szabo
|
Evoluţia firească a unor popoare
către autodeterminare va fi receptată uneori ca un pericol de către Ioan
Slavici. Sunt invocate în această perioadă schimbările din Austro-Ungaria, din
teritoriile locuite de slavii de sud (în Peninsula Balcanică). Şi de aici vine
pericolul, crede publicistul: „În Croaţia s-au pus temeliile unei vieţi slave;
în Agram este o universitate slavă. Sunt acestea în interesul nostru? Interesul
nostru ar fi ca aceşti slavi de sud să fie stârpiţi, dând loc de întindere
maghiarilor, pentru ca noi astfel să ne putem câştiga mai lesne teritoriul până
la Tisa”i. Concesiile sunt doar aparente. Ideea este de a-i împinge
pe unguri mai la sud, pentru ca românilor să li se facă loc spre nord-vest.
Geografia publicistică e din nou completată de geopolitică. Autorul face şi
reface hărţile zonei. Paşnic, dar nu întotdeauna. Croaţii, slavii (cei sudici
aici) sunt un pericol şi „trebuie stârpiţi”. Nu pare să existe nicio îndoială,
căci „ne vom plânge amarnic de autonomia Croaţiei, pentru că multă vreme nu va
trece până când noi vom avea de a face cu dânşii”ii. Nu va fi aşa.
Oricum, publicistul avea o soluţie: sprijinul acordat maghiarilor în ofensiva
lor în sud, unde „le vom da o «carte blanche» contra slavilor. Rezultatul ar fi
spectaculos, iar gazetarul nu ezită să consemneze: „Să se bată ei între dânşii,
căci tot noi vom câştiga”!iii.
Există
un moment revelator în publicistica jurnalistului, amintit de Eminescu. Acesta,
după cum se ştie, a şlefuit Studii
asupra maghiarilor. O scrisoare a sa de la Viena, din 11 (23)
februarie 1871, arată dificultăţile cu care se confrunta Slavici, făcând şi o
paralelă între unguri şi români: „Greutatea cea mare e culegerea şi critica
datelor. Cum că datele culese trebuie criticate una câte una resultă din
împrejurarea că toate, afară de aceea că nu-s contimporane, dar sunt scrise sub
influenţa mândriei şi a exagerării maghiare. Ungurii se aseamnă în multe rele
nouă”iv.
Căci un război
româno-maghiar este posibil, crede Slavici. Dacă situaţia ar impune-o şi lupta
nu va putea fi evitată, sprijinul ar veni tot din direcţia Curţii imperiale de
la Viena: „Dacă am fi siliţi a ne bate, atunci reazemul nostru firesc ar fi
dinastia habsburgilor şi aliaţii noştri fireşti aceia care susţin pe dânsa.
Acesta nu e lucru nou: de două sute de ani, în dosul culiselor lucrurile se
petrec astfel”v. Este nevoie de diplomaţie. Politica este arta (sau
arma?) compromisului, însă geopolitica cere şi mai mult talent, precum şi
abilitatea de a exploata oportunităţile: „Dumnezeu să-i ţină pe turci şi pe
maghiari tot precum sunt, căci câtă vreme ei se mai pot lupta cu slavii, nouă
ne rămâne vreme să ne urmăm dezvoltarea paşnică în care am intrat”vi.
Într-adevăr, în epocă, ţinuturile locuite de
români erau protejate de înfruntările armate, deci naţiunea se putea
dezvolta paşnic. Bătea însă la uşă Războiul de Independenţă. Pentru Regat,
pentru România. Mulţi ardeleni, bănăţeni sau bucovineni vor lua parte la el.
Dar se va duce peste Dunăre, în afara graniţelorvii.
Slavici încă mai credea că
nu va fi război, că lucrurile se vor rezolva pe cale diplomatică, că românii
vor rămâne mereu protejaţi: „Pentru aceasta rămânem copilul răsfăţat al
Europei!”. Un copil răsfăţat pus de pază la hotarele altora, căci: „Suntem
poporul care desparte pe slavii de nord de cei din sud şi care e paza
împărăţiei Habsburgilor înspre Rusia: acesta ne face iubiţi în ochii Europei
neslave”viii. Ziaristul îşi înăspreşte tonul când vorbeşte de
calitatea guvernării. Dă exemple din care reiese că nu este nicio diferenţă în
a fi exploatat de străini sau de cei de acelaşi neam cu tine: „Dările sunt
grele. Da! E lucru ştiu că maghiarii nu sunt mai buni financiari decât dl.
Brătianu”ix. Este reclamată aici proasta guvernare, dezechilibrele
bugetare şi cheltuielile făcute fie cu scopul de a aduce guvernanţilor şi celor din apropierea lor un beneficiu
consistent. De altfel, epoca a fost cunoscută pentru un îndemn celebru lansat
de I. C. Brătianu: „Îmbogăţiţi-vă!”
Mai sunt şi intrigile,
precum şi interesele. Situaţia nu e simplă. Autorul o descifrează corect, chiar
dacă anumite aspecte i se vor clarifica după o vreme. În timpul lungii
guvernări liberale, din 1876 până în 1888, în ciuda unor realizări în
modernizarea ţării, rămân şi multe nerealizări. Apoi se schimbă şefia
partidului, dar taberele sunt puternice. Gazetarul rămâne apropiat de D. A.
Strurdza, deşi avea deja probleme cu el la Institutul Otteteleşanu. E obiectiv
şi consecvent în aprecieri, căci nu putea eluda „manevrele” lui Ion I. C.
Brătianu, decis să preia conducerea liberalilor. Jurnalistul va reface tabloul
epocii în memorialistică, unde va sublinia şi complicatele relaţii cu ceilalţi:
„Noi, vechii tribunişti, mai ales răposaţii Eugen Brote şi Vasilie Mangra,
precum şi eu, încă pe la 1906, în ajunul Expoziţiunii, în urma unei
indiscreţiuni – poate intenţionate – a lui Scotus Viator, ne încredinţasem că
mai mulţi dintre fruntaşii Partidului Naţional Liberal, între care şi Ionel
Brătianu, erau intraţi în apele englezeşti şi lucrează peste capul regelui şi
în dosul lui D. Sturdza pentru o înţelegere cu Rusia. Ni se părea
lucru-nvedederat că cu atât mai vârtos trebuie să fie între fruntaşii
conservatori oameni porniţi spre Rusia”x.
Şi mai târziu va continua să
avertizeze. Oficialii zilei vor fi mereu iritaţi de poziţia lui. E evident că
vocea îi suna disonant într-o epocă de importante prefaceri şi de avânt
naţional. Sunt şi unele exagerări, dar mai ales confuzii. Umanitarist şi
cosmopolit, om cu o viziune largă, militant activ pentru apropierea dintre
oameni, Slavici nu a putut să nu condamne excesele şi a intuit pericolul
naţionalist, ce avea să se manifeste cu intensitate în doar câţiva ani. Marea
Unire aduce şi marile probleme: „România Mare, zic unii, s-a înfiinţat, ce-i
drept, dar e desfiinţat statul romănesc, iar statul poliglot, în care se
pierde, are hotarele deschise şi spre Bulgaria, şi spre Sârbia, şi spre
Ungaria, şi spre cehoslovaci, şi românii au să-şi mistuie puterile vii c-o
iredentă bulgară, cu alta sârbească, cu iar alta maghiară, ba chiar şi cu una
ucraineană, ca să nu mai vorbim şi de cea germană ori de milionul de evrei,
acum toţi cetăţeni cu razăm puternic mai ales în Anglia şi America”xi.
Guvernanţii români au luat asupra lor o sarcină grea, cea de a rezolva
problema naţionalităţilor din stat într-un mod diferit faţă de cum au fost
trataţi românii în Ardeal, Bucovina sau Basarabia. Este un scop măreţ, dar buna
convieţurire nu se realizează fără eforturi. Dacă se realizează, căci gazetarul
are îndoieli: „Experienţe făcute-n timp de mii de ani au dovedit cu prisos că
popoarele nu se pot desfiinţa unul pe altul şi nu se poate menire mai frumoasă
decât să pui capăt urilor dintre cei aruncaţi de soartă pe aceeaşi bucată de
pământ. Avem ori nu noi românii atât destoiniciile fireşti, cât şi cuvenita
pregătire pentru împlinirea acestei frumoase meniri?”xii. Întrebarea
nu a căpătat un răspuns adecvat nici în prezent...
Dr. Lucian-Vasile Szabo
i În Vasile Mangra, Corespondenţă, II, Ed. Presa Universitară Clujeană,
Cluj Napoca, 2007, p. 284.
ii Idem, p. 285.
iii Ibidem.
iv Scrisoare reprodusă în I.E. Torouţiu,
Gh. Cardaş, Studii şi documente literare, vol. I, Institutul de arte
grafice Bucovina, Bucureşti, 1931.
v În Vasile Mangra, op. cit., p.
285.
vi Idem, p. 267.
vii Vor exista campanii de strângere de
fonduri şi de obiecte (de îmbrăcăminte şi încălţăminte, în primul rând), însă
autorităţile maghiare vor ordona închiderea centrelor, acolo unde funcţionau pe
lângă instituţii. Acţiunile de acest gen însă nu se vor opri...
viii În Vasile Mangra, op.
cit., p. 286.
ix Idem, p.
287.
x Ioan Slavici, Amintiri, Închisorile mele,
Lumea prin care am trecut, Ed. Albatros, Bucureşti, 1998,p.
57. Scotus Viator era reprezentant diplomatic al Marii Britanii în zonă.
xi Idem, p. 111.
xii Idem, p. 203
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



























